Ca să intri prima regulă este să accepți că regulile sunt făcute să fie încălcate.
A doua regulă este interzicerea categorică a debandadei.
A treia regulă este impunerea unei stricte ordini care să nu îți dea voie să faci ceva ce, doamne fere’, nu este permis.
A patra regulă este mersul. Un mers corect şi sănătos nu este bun. El nu este interpretabil, ci doar anormal de singur printre toate figurinele cu mersul ca niște gâște prin ceața socială.
A cincea regulă ar fi privirea. Întotdeauna în jos, apăsată de griji, ca nu cumva să’ţi arăți posibila urmă de demnitate ce ţi’a mai rămas după ce tot creierul a primit imprimeuri sangvine de crepusculi pseudo-renascentişti.
A şasea regulă, minciuna. Minciuna nu ca ordine, ci ca dezordine. Ea nu are voie să dispară de pe iluminatul tău chip absolut inovator şi nou. Altfel nu ai putea fi interpretat. Sinceritatea nu ajută la nimic.
A şaptea regulă. Madonna. Imnul. „i’m a material girl in a material world”. Dacă nu îl înţelegi, nu ai ce căuta în mult prea luminata şi adevărata realitate.
A opta regulă. Nimic nu e la voia întâmplării. Totul are motivaţii. Altfel, devine absurd. Şi, hai să fim serioşi, absurdul nu are ce căuta in realitate, NU?
A noua regulă. Totul de mai sus se amestecă până la omogenizare. Se formează un aluat care îţi va ţine de foame. Şi, în mod categoric, îţi va fura şi somnul, oferindu’ţi nopţi pline de gânduri ce sar ca reminiscenţe ale celui care ai fost cândva, de mult, într’o cu totul şi cu totul altă realitate.
A zecea regulă. Eşti obligat să mori. Asta doar ca să îţi dai seama de minuscula ta existenţă, total inutilă şi ştearsă.
A doua regulă este interzicerea categorică a debandadei.
A treia regulă este impunerea unei stricte ordini care să nu îți dea voie să faci ceva ce, doamne fere’, nu este permis.
A patra regulă este mersul. Un mers corect şi sănătos nu este bun. El nu este interpretabil, ci doar anormal de singur printre toate figurinele cu mersul ca niște gâște prin ceața socială.
A cincea regulă ar fi privirea. Întotdeauna în jos, apăsată de griji, ca nu cumva să’ţi arăți posibila urmă de demnitate ce ţi’a mai rămas după ce tot creierul a primit imprimeuri sangvine de crepusculi pseudo-renascentişti.
A şasea regulă, minciuna. Minciuna nu ca ordine, ci ca dezordine. Ea nu are voie să dispară de pe iluminatul tău chip absolut inovator şi nou. Altfel nu ai putea fi interpretat. Sinceritatea nu ajută la nimic.
A şaptea regulă. Madonna. Imnul. „i’m a material girl in a material world”. Dacă nu îl înţelegi, nu ai ce căuta în mult prea luminata şi adevărata realitate.
A opta regulă. Nimic nu e la voia întâmplării. Totul are motivaţii. Altfel, devine absurd. Şi, hai să fim serioşi, absurdul nu are ce căuta in realitate, NU?
A noua regulă. Totul de mai sus se amestecă până la omogenizare. Se formează un aluat care îţi va ţine de foame. Şi, în mod categoric, îţi va fura şi somnul, oferindu’ţi nopţi pline de gânduri ce sar ca reminiscenţe ale celui care ai fost cândva, de mult, într’o cu totul şi cu totul altă realitate.
A zecea regulă. Eşti obligat să mori. Asta doar ca să îţi dai seama de minuscula ta existenţă, total inutilă şi ştearsă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu