duminică, iulie 19, 2009

lift cu personalitate

îmi plac lifturile moi.
aş sta într'un lift moale, flauşat, plin de catifeluri roşu carmin.
ca o cadă în care se avântă un nou născut plină de lapte.
toţi avem un lift moale.
nu toţi stăm în el.
staţi liniştiţi, liftul meu e high tech.
nu cade.
da. mă plimb cu el prin toate cotloanele sinapselor mele. nu se blochează
şi nici nu cade în gol.
ţi dacă ar cădea,
presupunând prin marele absurd,
aş fi teafăr...
că doar de'aia e flauşat cu catifeluri roşu carmin.
până şi culoarea sa ar ascunde urmele de
sânge deloc regal ce îmi preumblă corpul, ţâşnit prin micile găuri
ce ar lăsa sufletul meu uşor descoperit.
aşadar...
nici o teamă.
oricine se poate plimba cu liftul meu.
mai mult decât atât...
puteţi opta pentru incredibila excursie
prin frustrările unui caşalot cu sânge deloc regal.